Retrospectivă România 2019 / Perspective 2020

Anul 2019 a trecut pe repede înainte cu bune și cu rele. 2020 a început în forță. Să vedem cum se termină…

Să trecem la bilanț: România pare o țară încremenită undeva între Occident și No Mens Land, pe tărâmul făgăduinței, undeva unde internetul este de mare viteză, dar manipularea este la mare modă, undeva între populism extrem și oameni extrem de radicali, undeva între ”fake news” și ”breaking news”, o țară unde decalajul între buda din fundul curții și luxul din casele politicienilor este uriaș. Suntem cumva într-o producție cinematografică de Hollywood cu mari contraste între creșteri economice record (chiar în UE!!) și scăderi economice record – chiar în acelasi an… scenariu numai bun de ecranizat…

După treizeci de ani de la evenimentele din 1989, România se află în situaţia de a porni, din nou, pe drumul organizării juridice, economice şi politice. După treizeci de ani în care ne-am întrebat ce tip de stat ne dorim să clădim şi ce relaţie trebuie să întreţină acest stat cu proprii săi cetăţeni, se pare că ne dorim o Românie normală, europeană în care drepturile omului sunt respectate și există premizele pentru evoluția personală.

Politică

Practic, dacă ne uităm în oglindă, avem două rânduri de alegeri ce au schimbat ierarhia politică în România încheind guvernarea PSD înainte de termen și au readus după multă vreme aceeași familie politică la Palatul Cotroceni și la Palatul Victoria. 2019 a fost un an cu convulsii în politica internă, care se anunță a fi fost doar repetiția generală pentru închiderea unui ciclu electoral în 2020, cu încă două rânduri de alegeri – alegeri locale și parlamentare, alegeri care vor trasa drumul României în până in 2030 cel mai probabil…

Anul 2019 a fost un an ”de foc”, iar noi încă nu avem condiții de spitalizare pentru marii arși. Chiar sfârșitul de an a fost legat de o pacientă ce a ars pe masa de operație… cercetările fiind în lucru…

Australia arde și nimeni nu poate face mai nimic.

Focul mocnit al războiului se simte și în 2020.

Focarele cunoscute și mai puțin cunoscute le vom simți cum ne vor ”arde” și în 2020. Rachete, drone, arme nucleare… ce mai miroase a praf de pușcă…

Avem nevoie de stabilitate politică și de perspective clare de acum încolo, avem nevoie de reașezarea salariilor și pensiilor, avem nevoie de digitalizarea instituțiilor publice, avem nevoie de condiții de trai mai bune, avem nevoie ca la peste 100 de ani de România Mare să putem să ne creștem copiii aici, în siguranță și cu perspective de dezvoltare personală.

Economie

Sărăcie, risipă și … opulență ar fi sinteza descrierii României zilelor noastre.

Să detaliem puțin. Avem un PIB care deși crește ca Făt-Frumos, este măcinat de un deficit bugetar uriaș, deficit ce va îngropa în datorii generațiile care urnează – mai ales dacă nu este folosit pentru investiții inteligente ( și nu este).

Suntem săraci pentru nu avem bani să mâncăm sănătos, nu avem bani pentru educație ( sistemul este mult subfinanțat), nu avem bani pentru canalizări și gaze la tot românul, nu avem bani pentru autostrăzi – deși vorbim de ele cu patos de zeci de ani, nu avem bani pentru spitale dotale și cu servicii la standarde ridicate. Cu toate acestea facem risipă de bani pe cheltuieli bugetare umflate, risipim resurse umane prețioase – ne pleacă tinerii și creierele de vreo 20 de ani, risipim timp si energie politică distrugând punți de comunicare, risipim resursele energetice uriase de la Marea Neagră – gaze ce așteaptă nu se știe ce…, risipim resursele planetei – nu facem colectarea selectivă a deșeurilor, putem continua mult și bine… Iar despre opulență nu trebuie decât să deschizi Facebook-ul ca să vezi că majoritatea românilor o duc minunat – călătoresc, cumpără produse de larg consum și afișează o bunăstare aparentă care va avea scadența curând. Poate mai curând decât se așteaptă… Miroase criza? Dar despre criză cu altă ocazie… să nu risipim aura de prosperitate de la început de an.

Educație

În 2019 am vorbit de ”România educată” și de importanța educaței dar am dat-o în bară la testele Pisa, avem licee cu promovabilitate zero la bacalureat, am schimbat miniștri nenumărați, am schimbat legislația, ne pleacă copiii imediat după facultate prin alte țări… dar noi vorbim la orice oră despre EDUCAȚIE.

Deși educaţia în România ultimilor 30 de ani a fost constant o „prioritate naţională”, deși sistemul de învăţământ e considerat în România cam singura şansă de ascensiune socială, în condiţiile în care celelalte beneficii sociale nu par a avea un impact major asupra reducerii sărăciei, deși vorbim de 6% din PIB ce ar trebui alocați pentru educație – rezultatele sistemului de învățământ sunt greu de a fi denumite acceptabile.

La testările naţionale din clasa a 8-a de anul trecut, 38% dintre elevii din rural au luat sub nota 5 faţă de 15% în mediul urban. Acest lucru generează diferenţe mari între licee şi chiar inegalități sociale. Mulți copii încă abandonează școala, mulți elevi nu dobîndesc competențele esențiale care ar face diferența pe piața muncii – aceste discrepanțe se mențin și la nivel de educație. Avem copii curioși, care pun accent pe cunoaștere și informare, dar și la polul opus, avem lipsă de interes și blazare într-un mediu educațional obosit, unde predomină creta si tabla, unde se pune accent pe acumulare de cunoștințe și nu de abilități… Raportul teorie/practică în școli este 80/20 la sută, însă ar trebui să fie invers. Si putem vorbi despre educație mult si bine, important e să (o) facem.

Concluzie

În 2020 trebuie să ne mobilizăm resursele creative, putem să folosim capitalul important de inteligență privată neutilizat și nemobilizat, trebuie să investim masiv în educație, trebuie să scăpăm de obscurantism și farisei, trebuie să ne folosim inteligent resursele naturale, trebuie să ne suflecăm mânecile și să ne apucăm serios de treabă. Avem două rânduri de alegeri și în 2020, putem face un efort de informare astfel încât să alegem în cunoștință de cauză, să înțelegem importanța votului în democrație, pentru a nu asista neputincioși apoi la deturnarea puterii în mâinile analfabeților funcționali sau a partidelor populiste. Ar fi bine să fim atenți la îmbătrânirea populației – fapt ce nu face România atractivă pentru investiții, am putea să mergem pe calea inovației și a investițiilor în cercetare – singurul vector de progres peste medie, trebuie să facem posibilă inversarea migrației prin asigurarea de condiții bune de trai și de dezvoltare personală, trebuie sa folosim tehnologia pentru a accelera învățarea pe bază de e-learning, putem să pregătim mai bine copii noștri pentru meseriile viitorului, putem încuraja mai bine antreprenoriatul local, trebuie să proiectăm deja localitățile pentru ”smart-city” – pentru a avea o viață mai frumoasă și mai ușoară, nu ar fi rău să îmbunătățim sistemul de sănătate, mult depășit, dar și subfinanțat – aici trebuie și noi să înțelegem că serviciile ”premium” de sănătate costă, iar noi trebuie să plătim mai mult dacă ne dorim servicii mai bune și tot așa…

Toate acestea și multe altele pot fi asumate de toată clasa politică la nivel de plan de țară… dar noi trebuie să rămânem vigilenți civic și să forțăm cumva aleșii noștri să-și facă treaba.

Rămâne de văzul dacă vom înțelege cât mai repede că economie fără infrastructură nu există, iar nivelul de trai va fi bun dacă vom face posibila digitalizarea cetățeanului prin programe bune de e-guvernare, dacă asumarea unui plan de educație pe termen lung va fi respectată, dacă reducem birocrația, daca stimulăm procesului de învățare continuă

Iată câteva gânduri și idei pentru 2020 pentru a ne face viața mai ușoară și mai frumoasă, aici la noi acasă. Să avem un an cum ne place!

Nu uitați să urmăriți și http://www.facebook.com/catalin.mihai.anghel/

Catalin ANGHEL

Retrospectivă România 2018 / Perspective 2019

Anul 2018 a trecut pe repede înainte cu bune și cu rele.

Să trecem la bilanț: România pare o țară încremenită undeva între bine și rău, pe tărâmul făgăduinței, undeva unde internetul este de mare viteză, dar manipularea este la mare modă, undeva între ”fake news” și ”breaking news”, o țară unde decalajul între buda din fundul curții si luxul din casele politicienilor este uriaș. Suntem cumva într-o producție cinematografică de Bollywood cu mari contraste între creșteri economice record și decizii politice demne de țări de lumea 3-a, ne uităm uimiți la decizii economice riscante, dar admirăm patriotismul deșănțat de fațadă, ce mai, ne credem buricul civilizației, dar lăsăm oamenii de slabă calitate morala și profesională să ia decizii cel puțin bizare în numele și pentru noi.

Vorbim despre ”România educată”, dar lăsăm educația pe seama analfabeților, vorbim de creștere economică, dar facem studii de fezabilitate, în loc să facem autostrăzi, vorbim de 100 de ani de România ca stat modern, vorbim de re-unirea cu Moldova, dar nu am făcut mai nimic pentru românii de peste Prut, vorbim despre justiție si dreptate la televizor, dar avem parte de multe procese lungi si multa nedreptate – practic avem un contrast mare între aparență și esență.

Am schimbat miniștri precum șosetele, vorbim la televizor de masuri care prăbușesc bursa, impozităm tot ce mișcă, dar nu reușim să creștem gradul de colectare a TVA, discuția populistă despre multinaționale a scăzut investițiile străine în economie, ne confruntăm în continuare cu deficit de forță de muncă în economie.

Cumva, ne luptăm cu UE, dar primim fonduri europene de miliarde, încă nu suntem suficienți de inteligenți să folosim toate resursele puse la dispoziție de Uniunea Europeană. Aceasta dualitate se manifeste și în războiul dintre palate – Președinția se luptă cu Guvernul, războiul declarațiilor face deliciul presei locale, dar și internaționale, culmea, intrăm în 2019 ca țară care preia președinția Consiliului UE…

Dualismul se menține și la nivel de educație. Avem copii curioși, care pun accent pe cunoaștere și informare, dar și la polul opus, avem lipsă de interes și blazare într-un mediu educațional obosit, unde predomină creta si tabla, unde se pune accent pe acumulare de cunoștințe și nu de abilități…

Raportul teorie/practică în școli este 80/20 la sută, însă ar trebui să fie invers.

Dominația prostiei vulnerabilizează cumva țara din toate punctele de vedere: intern și extern, economic și sanitar, demografic și educațional, instituțional și politic. Paradoxul societății conduse de oameni populiști, care se cațără pe scara socială pe seamă lipsei de civism și atitudine, se bazează pe blazarea societății și a atitudinii mioritice în fața problemelor curente ale țării.

Culmea, omul cu bun simț este forțat să asiste neputincios la deciziile economice și politice, pentru a putea supraviețui în această lume plină de contraste. A încercat in 2018 să protesteze, dar a văzut că, cizma guvernamentală și parlamentară calcă fără milă peste grumazul celor ce nu se apleacă. Aceasta să fie și explicația scăderii numărului de protestatari la tot mai desele abuzuri ale guvernului. Frica de eșec a făcut ca și bruma de civism să se subțieze. Parcă așteptăm ca o mână invizibilă să acționeze pentru noi. O atitudine greșită, spun eu. Trebuie să avem curajul opiniei personale bazată pe argumente. Trebuie să putem spune ce gândim, altfel degeaba au murit oamenii la revoluție…

În 2019 trebuie să sancționăm discursul populist, anti-european, naționalist și xenofob – nu ajută cu nimic. Putem să ne mobilizăm resursele creative, putem să folosim capitalul important de inteligență privată neutilizat și nemobilizat, trebuie să investim masiv în educație, trebuie să scăpăm de obscurantism și farisei, trebuie să ne folosim inteligent resursele naturale, trebuie să ne suflecăm mânecile și să ne apucăm serios de treabă. Avem două rânduri de alegeri în 2019, putem face un efort de informare astfel încât să alegem în cunoștință de cauză, să înțelegem importanța votului în democrație, pentru a nu asista neputincioși apoi la deturnarea puterii în mâinile analfabeților funcționali sau a partidelor populiste.

Parcă trebuie făcut un efort și în zona politizării masive din ultimii ani, trebuie să respectăm demonstrațiile publice fără a interveni cu bastoane și gaze lacrimogene, trebuie să învățăm din greșelile înaintașilor, să fim atenți la ce se întâmplă în toată Europa, trebuie să sancționăm discursul autoritar al guvernaților, să arătăm cu curaj greșelile guvernării, practic să devenim cetățeni mai responsabili.

Ar fi bine să fim atenți la îmbătrânirea populației – fapt ce nu face România atractivă pentru investiții, am putea să mergem pe calea inovației și a investițiilor în cercetare – singurul vector de progres peste medie, trebuie să facem posibilă inversarea migrației prin asigurarea de condiții bune de trai și de dezvoltare personală, trebuie sa folosim tehnologia pentru a accelera învățarea pe bază de e-learning, putem să pregătim mai bine copii noștri pentru meseriile viitorului, putem încuraja mai bine antreprenoriatul local, trebuie să proiectăm deja localitățile pentru ”smart-city” – pentru a avea o viață mai frumoasă și mai ușoară, nu ar fi rău să îmbunătățim sistemul de sănătate, mult depășit, dar și subfinanțat – aici trebuie și noi să înțelegem că serviciile ”premium” de sănătate costă, iar noi trebuie să plătim mai mult dacă ne dorim servicii mai bune și tot așa…

Toate acestea și multe altele pot fi asumate de toată clasa politică la nivel de plan de țară… dar noi trebuie să rămânem vigilenți civic și să forțăm cumva aleșii noștri să-și facă treaba.

Rămâne de văzul dacă vom înțelege cât mai repede că economie fără infrastructură nu există, iar nivelul de trai va fi bun dacă vom face posibila digitalizarea cetățeanului prin programe bune de e-guvernare, dacă asumarea unui plan de educație pe termen lung va fi respectată, dacă reducem birocrația, daca stimulăm procesului de învățare continuă

Iată câteva gânduri și idei pentru 2019 pentru a ne face viața mai ușoară și mai frumoasă, aici la noi acasă. Să avem un an cum ne place!

Nu uitați să urmăriți si http://www.facebook.com/catalin.mihai.anghel/

Catalin ANGHEL

Retrospectivă România 2018 – Perspective 2019

Rețeta zilei cu aromă politică

Rețeta zilei cu aromă politicaProtest

Ingrediente : 

Un popor mare, necopt, fără miez; 

Mult ciolan; 

Două, trei partide mari şi cîteva mai mici de diverse culori; 

Un mustăcios de Teleorman; un vîrf de dăncil; un pic de tăricean, un ludovic galben, o uniune de legume salvatoare și alte câteva ingrediente mai rare, multe din ele foarte mișcătoare…

O legătură mare de servicii secrete cu urechi fine; 

O curte constituţională moale şi bine fragezită;

Doua trei sindicate stafidite; 

Condimente :

Apă de ploaie; 

Praf în ochi; 

Gargară măcinată; 

Zeamă de baliverne; 

Tupeu vărsat; 

Mod de preparare: 

Se taie poporul în doua părţi, una bună şi una rea.

Apoi fiecare bucată se taie în două, una bună, una rea, şi tot aşa pînă se formează ” bucatele mici ce pot fi mîncate dintr-o înghiţitură. Se separă apoi bugetarii de nebugetari, medicii de pacienţi, profesorii de studenţi, copiii de părinţi, graşii de slabi, şi se lasă la decantat pînă se ridică la suprafaţă uscăturile.

Acestea se culeg cu atenţie şi se pun deoparte într-un recipient călduţ. 

Se scoate vlaga, apoi se reintroduce şi se pune la foc mic, cu zeama de baliverne şi cu praf în ochi, să nu se prindă. 

Se acoperă cu un capac mare ca să nu răsufle şi din cînd în cînd se stinge cu puţină apa de ploaie. 

Apoi se împănează pe toate părţile cu bucăţele tăiate din celelalte partide. 

Se presară deasupra uscături, iar peste se pune vîrful de dăncil şi ‘alde puținul tăricean cu ciolanul în gură şi se lasă la dospit. 

Se amesteca ingredientele și, conform rețetei de la TV dau o aromă de democratie.

Celelalte partide se toacă mărunt împreună cu sindicatele şi se învelesc cu servicii secrete. 

Apoi se trag în ţeapă şi se păstrează la răcoare. 

Din cînd în cînd se gustă şi se reevaluează. Se aşează partidele într-un parlament din teflon cu mânere.

Cel Roșu aceste bine ascuns sub parfum să nu miroase prea tare …usturoiul. Cel galben se zdrobeste bine și se tine la foc calduț. Cel Albastru e aruncat într-un colț unde să nu se audă prea tare gălăgia…

Pe lîngă ele se mai presară două trei partide mici şi bine frăgezite. Se lasă loc și pentru alte ingrediente de import sau cu arome locale.

Restul de partide se presară după gust.

Se dă totul prin curtea constituţională şi se înveleşte cu gargară măcinată. 

Se aşează totul peste poporul deja bine dospit şi se dă la copt.

Din cînd în cînd se strînge caimacul de deasupra, cu care se unge bine borhotul şi secăturile de deasupra, iar peste restul se toarnă zeamă de baliverne cu tupeul vărsat. 

Iar dacă vreun ingredient mai destupat protestează și se agită prea tare în front – se execută o înăbușire cu aromă de piper și gaze lacrimogene (de la excesul de ceapă desigur).

Apoi se amesteca încă o dată ingredientele și se face un carcalete de nu mai înțelegi gustul.

Se serveşte rece, pe stomacul gol, în Piaţa Victoriei. 

În caz de probleme digestive sunaţi la 112.

Sau schimbați radical rețeta.

#retetazilei #politica #catalinanghel #carcalete 

 

PS: acest material este un pamflet și va fi tratat ca atare.

De ce eu?

Catalin Anghel – De ce eu?

Am stat să mă întreb: De ce eu?

De ce să fac ceva, mai degrabă decât să stau liniștit în banca mea și să aștept ca lucrurile să se schimbe de la sine? Sau, …. să fie schimbate de alții?

De ce să fiu eu cel care ia atitudine, cel care spune ceva, cel care se ridică și acționează în interesul tuturor? De ce?

E greu să știi când să te revolți și să conteze, când este momentul potrivit:

– este ACUM? sau este deja prea târziu?

Bineînțeles că e mult mai ușor să nu te revolți, să-ți spui că nu e momentul potrivit sau că revolta ta nu va conta deloc atâta timp cât ei vor face ce vor!

Și probabil că …așa și este, …sau lucrurile așa vor fi dacă nu vei face nimic în acest sens.

Deci… poți sta liniștit acasă și să te uiți la televizor, unde știrile de la ora 5 îți vor prezenta cazul unui cetățean care s-a dus la protestul din Piața Victoriei la care tu nu ai fost, și a fost bătut de jandarmi și arestat.

…. de ce el a făcut ceea ce tu nu ai făcut ?

De ce nu a stat liniștit acasă și și-a văzut de viața lui? De familia lui?

Probabil,… pentru că a crezut că trăiește într-o țară unde este liber să-și spună părerea!…și și-a dat seama că guvernul și politicienii puterii încearcă să-i fure libertatea și să-i fure țara cu totul ….și a simțit nevoia să se exprime și să reacționeze!

Acest cetățean a realizat că guvernul țării sale a confiscat aspirațiile oamenilor, păcălindu-i încă o dată, acționând acum în slujba unui om cu probleme în justiție.

Până la urmă ajungem să ne întrebăm: când e musai să protestăm?

Parcă nu e prea bine să așteptăm să ajungă cuțitul la os sau …să fie prea târziu.

Dar când regulile politicului au fost abandonate, când clasa politică legiferează prost, când partidul aflat la putere înlocuiește discursul corect cu scuipatul cu boltă, când democrația și instituțiile ei devin opționale, când separația puterilor în stat încetează să mai existe – protestul devine obligatoriu.

”De ce eu?” devine e musai să particip și eu atunci când un partid poate pune o țară pe butuci. Adică atunci când lucrurile stau ca la noi…

Avem nevoie să fim uniți și să fim cât mai mulți! Avem nevoie de reacție la abuzurile guvernanților.

De ce eu?

EU pentru că TREBUIE !….și în viață TREBUIE să faci și lucruri care nu-ți plac, dar TREBUIE făcute!

Eu TREBUIE să fiu acolo dacă vrem să trăim într-o Românie liberă și democratică,

Și eu VREAU!

Tu vrei?

Catalin Anghel

 

Libertatea are prețul pe care suntem dispuși să-l plătim pentru a o lăsa moștenire urmașilor…

21 Decembrie 1989.
Europa fierbea. Zidul Berlinului căzuse. ‘Revoluția de catifea’ era în plină desfășurare. ‘Solidaritatea’ din Polonia consolida deja economia de piață. Noi eram ținuți neinformați. Propaganda ceaușistă nu reușea însă să acopere revolta începută la TIMIȘOARA, cu câteva zile mai devreme…
Sânge, lacrimi, emoție, împușcături, manipulare, armata e cu noi, sloganuri ad-hoc, televiziunea e cu noi, oameni panicați, oameni disperați, oameni cu speranță, toatea astea acestea le-am trăit pe nerăsuflate. Ore întregi eram bombardați cu informații care mai de care mai noi și mai copleșitoare.
Erau primele ore de libertate și noi nu știam ce să facem cu ea. Noi, cei mai mulți, căci existau și unii ce ieșiseră din țară până atunci ce au profitat de mega oportunitățile de piață oferite.
Dar asta e alt subiect…

15.000 de minute de emisiuni electorale, peste 200 mitinguri şi sute de întruniri electorale. Este bilanţul alegerilor din anul 1990, primele după aproape o jumătate de veac, în care românii erau chemaţi să-şi aleagă preşedintele. Campania electorală a fost marcată de violente care au făcut înconjurul lumii, e greu să așezi în matcă atâtea energii nefolosite de zeci de ani….
Prima oară am învățat să strigăm.
Parcă și acum se aud sloganurile clamate cu disperare atunci:

‘Armata e cu noi!
Azi in Timişoara, mâine-n toata ţara!
Ceauşescu nu uita/ A venit şi vremea ta!
De Crăciun ne-am luat raţia de libertate.
Fără violentă!
Ieri în Timişoara, azi în toată ţara!
Jilava!
Libertate!
Luptăm! Murim! Dar liberi vrem să fim!
Nu ne este frică,/ Ceauşescu pică!
Ole, ole, ole, Ceauşescu nu mai e!
Timişoara, Timişoara!’

Azi, după 28 de ani, ne strângem mai greu la proteste de stradă împotriva abuzurilor guvernanților…

A trecut un sfert de veac să înțelegem că libertatea se cere apărată de abuzuri. Câți ani vor mai trece până să înțelegem ca libertatea nu e gratis? Că ea trebuie alimentată cu spiritul nostru, cu fiecare respirație.
Câți ani vor trece până vom întelege că educația este extrem de importantă pentru copiii noștri, dar și pentru noi ca națiune?

Libertatea e cea mai de preț comoară pentru o națiune, dar dacă nu ești conștient de sacrificiile înaintașilor tăi, de datoria ta față de urmașii tăi, libertatea rămâne un diamant ținut în seif, un trofeu prăfuit ferecat într-un muzeu.
Libertatea are prețul pe care suntem dispuși să-l plătim pentru a o lăsa moștenire urmașilor…

Vezi mai multe și pe pagina de FB

Dictatura Partidului Stat

Dictatura partidului stat

Separarea puterilor în stat presupune că puterea statului trebuie împărțită în diferite compartimente cu puteri și responsabilități separate și independente. Cea mai uzitată separare a acestor puteri este cea tripartită, care se întâlnește la majoritatea națiunilor moderne, unde este vorba de puterile legislativă, judiciară și executivă, cu mențiunea că aceste funcții nu au voie să se afle în aceeași mână.

În principiu, separarea puterilor în stat constituie un model de guvernare a tuturor statelor democratice de astăzi. Toate bune și frumoase, teoretic valabile și in România.

Prin separata transmitere a funcțiilor către parlament, guvern, administrație, precum și către judecători independenți, puterea statului ar trebui să fie ținută în echilibru prin intermediul unor controale reciproce (echilibrul puterilor), apărând astfel pe cetățeni de eventualele acțiuni despotice ale statului. În România, peste toate acestea exista și Instituția Președintelui – cu rol de mediere și vegherea respectării separației puterilor și în stat, dar și de reprezentare internă și internațională.

Ce se întâmplă zilele acestea la noi?

Partidul stat PSD, într-o formă de dictatura mascată, își dorește și chiar obține toate aceste puteri in mâna unui singur om / cerc foarte mic de oameni. Să explicăm: partidul a câștigat majoritatea, deci are legislativul. A numit guvernul (îl controlează direct) și vorbim acum și de executiv. Iar schimbarea drastică a legilor pe justiție, odată cu schimbarea oamenilor din sistem și micșorarea puterii președintelui pe numiri / respingeri în legiferare – toate acestea coordonate / subordonate președintelui ce conduce cu o mână forte PSD, fac posibilă apariția statului dictatorial: eu conduc, eu dau legea, eu te condamn.

Despre acest aspect este vorba de fapt în ieșirile masive ale oamenilor la proteste. Încă mulți nu intuiesc, nu conștientizează pericolul acestei dictaturi.

Iar faptul că societatea civilă se opune, că oamenii de afaceri sesizează aberațiile modificării codului fiscal, ca sindicatele văd pericolul din modificările legislative, că guvernul se războiește cu băncile, cu multinaționalele, cu SUA, cu toată lumea care arată cu degetul derapajele partidului stat – toate acestea ne semnalizează neregulile actului de guvernare de azi.

Păcat ca prea puțini oameni din PSD iau atitudine împotriva deraierii de la principiul dialogului și al consultării populare. Dar și depărtarea de la principiul fundamental al democrației: separarea puterilor în stat.

Soluția: demisia domnului Liviu Dragnea și alegeri anticipate. Doar așa putem reclădi încrederea in guvernarea pentru oameni cu respectarea principiilor statului de drept. Știu că nu e ușor să recunoaștem, că multora nu le convine ideea, dar e răul cel mai mic acum.

Ce e de făcut? Civism, implicare, educație și politică. Câte puțin din fiecare. Zilnic.

Oricum, răul a fost făcut și pierderea de imagine si de timp este imensă. Avem măcar șansa unui restart…

Altfel, dictatură scrie pe noi! Și sărăcie …

Catalin ANGHEL

Marș pentru Constanța – A cui este Constanța? Constanța e a Constănțenilor!

Marș pentru Constanța !

Când? Pe 24.09.2017, ora 17.00 Plecare – Cazino Constanta
De ce Marș pentru Constanța ! ?

Pentru că noi, constănțenii, vrem un oraș mai curat, mai frumos și mai îngrijit.

Pentru că vrem să redăm Constanței și constănțenilor simbolul acestui oraș, Cazinoul nostru cel frumos!

Vrem ca vocile noastre să fie auzite, printr-un marș simbolic care să trezească în inimile cetățenilor spiritul civic și să le aducă aminte că dacă nimeni nu ia atitudine și nimeni nu încearcă să schimbe ceva, atunci nimic nu se va schimba !

Ultimii ani au plasat Constanța într-un con de umbră, nu s-au mai făcut investiții și banii cetățenilor, colectați din prea multe impozite și taxe pe plan local, au fost cheltuiți irațional și împrăștiați hei-rupistic și discreționar, mulți dintre ei nefiind cheltuiți cu folos, prea mulți poate pe cheltuieli sociale,(Subvenții și evenimente lipsite de consistență) sau evenimente cu prețuri supraevaluate.

Vom mărșăluii pașnic, încercând să strângem cât mai mulți cetățeni care se simt parte vie a acestui oraș și care nu sunt indiferenți la suferința lui, suferință pricinuită de lipsa de interes a autorităților față de bunăstarea orașului și a cetățenilor.

Acest demers reprezintă dorința noastră pentru conștientizarea și începutul schimbării modului de gândire a constănțeanului față de propriul oraș, pentru că, cetățeanul trebuie să știe foarte bine care îi sunt drepturile dar și obligațiile, și să mai știe că, dacă vrea și se implică în mod activ, atunci chiar poate să schimbe acest oraș minunat !

Este al doilea marș de acest gen organizat până acum, și dorințele noastre, în afară de trezirea sentimentului civic, sunt simple :

– un oraș mai curat (renegocierea contractului cu firma prestatoare a serviciului de salubritate), pentru că vrem să vedem străzile mai curate, măturate dimineața și spălate seara !

– un oraș mai frumos (renegocierea contractului cu firma responsabilă cu spațiile verzi), pentru că vrem să avem mai multe spații verzi, pline cu flori, care să ne încânte privirea și să ne facă să simțim că trăim într-un oraș european port la Marea Neagră

– un oraș mai îngrijit (implicarea efectivă a primăriei, prin pârghiile legale pe care le are la dispoziție, respectiv inspectorii din cadrul serviciului de urbanism și a agenților serviciul public de Poliţie Locală în activitatea de verificare pe teren spre rezolvarea problemelor specifice urbei), și aici mă refer la cazurile cerșetorilor prezenți la fiecare colț de stradă sau intersecție, la cazul inventarierii și ținerii sub observație a elementelor de mobilier și decor urban, deteriorarea și înlocuirea sau repararea acestora, semnalată prin rapoarte de monitorizare și coltrol; la semnalarea cazurilor de vandalism, de distrugere, cazuri unde proprietarii anumitor imobile nu își toaletează spațiul verde aferent și nu degajază trotuarul din fața proprieteății, și toate aceste aspecte legate de îngrijirea proprietății și a orașului.

VREM:

– piste de biciclete (urgentarea procedurilor în curs și solutii noi rezultate în urma consultarii cu asociatiile de profil),

– mai multe investiții în cultură (fără a vorbi aici de kitsch si programe inutile),

– accesare fonduri europene (pentru proiectele mari de infrastructură),

– străzi asfaltate – acum, nu peste 10 ani

– parcări amenajate – plata ușoara cu sms / aplicație mobil

– un oraș cu buget participativ – noi să alegem pe ce se cheltuiesc banii

– transparență în cheltuirea banului public

– registrul spațiilor verzi – și respectarea legii privind tăierea copacilor

– reabiliitarea spațiilor de joacă pentru copii și construirea de spații noi mai ales în zonele ce au construcții recente – orașul se mărește zilnic

– o comunicare mai bună cu cetățenii prin serviciile publice locale

– investiții masive în educație și sport (construcții de săli de sport în școlile și liceele care nu au, dotarea școlilor cu aer condiționat și table interactive sau tablete, etc)

– și, binențeles reabilitarea Cazinoului Constanța, simbolul acestui oraș, care a fost lăsat în paragină, în mod deliberat și criminal, de către fosta administrație, care în ultimii 14 ani și-a bătut efectiv joc de acest oraș și toate simbolurile lui !

În încheiere vreau să reiterez ideea că acest marș are un caracter civic, el este pentru noi, pentru constănțenii care sunt nemulțumiți de starea orașului în care trăiesc și vor să schimbe cât mai curând imaginea urbei și modul de viață al constănțenilor:

Pentru că:

Dacă nu noi, atunci cine ? Dacă nu acum, atunci când ?

Mesaje marș:

Constanța nu doarme !
Suntem cu ochii pe voi !
Eu sunt Constanța !
Constanța protestează!
Noi iubim Constanța!
Pagină eveniment
https://www.facebook.com/events/1607883369450373/

Grup Civic Facebook – Constanța Protestează

Hastag
‪#‎MarsPentruConstanta ‪#‎ConstantaProtesteaza

Inițiator
Catalin Anghel

Creșterile salariale și piața forței de muncă

Creșterile salariale și piața forței de muncă

Unul din avantajele României pe piața mondială și regională era piața forței de muncă. Aveam forță de muncă, era bine calificată și era dispusă să învețe și să muncească.
Azi, nici nu mai avem oameni, nici nu mai sunt așa adaptați la cererile actuale, nici nu prea sunt dispuși să învețe alte meserii cerute de piață.
Guvernanții din ultimele 2 decenii au făcut praf cea mai importantă resursă a României!
Se știe că în condiții de concurență reală pe piața forței de muncă, nivelul salariilor se reglează de piață. Statul ar trebui să nu intervină, cel mult să fie un garant al condițiilor legislative corecte și care stimulează bunăstarea angajaților și taxarea corectă și nediscriminatorie.

Sunt un susținător al creșterile salariale mai ales în condițiile în care suntem membru al Uniunii Europene și concurența deja se manifestă și în interiorul acesteia, acesta fiind un lucru bun de-altfel… dar, când tu Stat crești salariile și de 2-10 ori la bugetari, influențănd și distorsionând și piața forței de muncă la privați, dar nu ajustezi și alocările bugetare pentru servicii, nu ajustezi nivelul impozitelor care să facă posibile aceste creșteri salariale – se cheamă că îți bați joc de viitorul cetățenilor tăi.
Voi da câteva exemple:
1. Noi vrem să avem salarii ca-n Germania, Franța, Suedia sau Japonia (adică salarii mari și foarte mari), dar scădem impozitele până la niveluri insignifiante, făcându-ne să ne întrebăm dacă aceste creșteri salariale sunt sustenabile pe termen lung, pentru că unii se gândesc și la moștenirea lăsată copiilor lor…
2. Prin măsurile guvernamentale (creșterea salariului minim) distorsionezi piața forței de muncă la privați, dar tu aloci la categoria cheltuieli pentru servicii sume mai mici (serviicii care se executa de companii private) – înseamnă că ești ageamiu. Concret în IT o campanie are azi o presiune pe salarii de 20-30% creștere, dar e nevoită să accepte contracte de servicii cu bugete de și de 30%-50 mai mici (scăderi explicate ca lipsa resurse financiare). Astfel, antreprenorii sunt nevoiți să plătească salarii minime ce nu asigură veniturile plătite, băgându-le practic în faliment…
3. Nu se pot plăti la privat salarii la medici de 3-4.000 de euro dacă nu cresc tarifele la prestările către populație. Nu mai mințiți populația că vor scădea prețurile la impozite și servicii că nu are cum să fie sustenabilă altfel creșterea de salarii.
4. Taxarea resurselor naturale e făcută împotriva intereselor românilor. Redevențe mici, legi care lasă loc de interpretare și de șpagă. Când ai resurse în Marea Neagră, dar tu le dai pe mai nimic se cheamă că îți furi singur căciula.
5. Nivelul evaziunii este un barometru al eficienței mecanismelor de a colecta taxe, dar și oportunității acestor taxe. Gradul scăzut de fiscalizare a economiei poate avea ca efect creșterea nivelului acestor taxe – banii sunt plătiți doar de o anumite zonă a economiei, presiunea fiind mai mare pe contributorii existenți. Nu știu de ce nu se upgradează o dată casele de marcat astfel încât să fie conectate online la ANAF.
6. Conformarea contribuitorilor nu se poate face dacă legea nu se aplică la fel pentru toți. De exemplu, azi sunt unități ale alimentatiei publice care emit bonuri fiscale și sunt altele care fac încă evaziune, punând și presiune pe unitățile corecte…

Bun, ne-am pierdut avantajul resurselor umane. Dar la fel de bine putem vorbi și de pierderea resursele naturale, de rezervele financiare și de atuurile noastre din anii ’90!
Se pare ca ne-am pierdut și busola între timp… suntem conduși de submediocri, suntem copleșiti de impostură, am renunțat să facem educație de calitate, am pierdut sentimentul național și sentimentul de dreptate.

România Trezește-te!